Situat în estul României, la graniţa cu Republica Moldova, judeţul Vaslui este una dintre zonele mai puţin cunoscute ale ţãrii. Rãsfoind aceste broşuri veţi descoperi cã regiunea are un potenţial deosebit, atât turistic, cât şi economic. Deşi problemele ridicate de şomaj şi nivel de trai nu au fost soluţionate încã, semnele redresãrii au început sã aparã. Datoritã costului scãzut al mâinii de lucru, dar şi apropierii de locaţiile industriale din cele mai bogate centre economice din regiune (Iaşi şi Bacãu), judeţul Vaslui poate prezenta interes pentru investitori. Situarea sa în apropierea unui aeroport internaţional (Iaşi, aflat la 75 de kilometri distanţã) constituie un avantaj important. În momentul în care România se va integra în Uniunea Europeanã, aderare prevãzutã sã aibã loc în 2007, Vasluiul va reprezenta o parte din graniţa de est a Uniunii, ceea ce-i va conferi o mai mare responsabilitate, dar îl va face în acelaşi timp mai atractiv ca punct de legãturã cu ţãrile din fosta URSS.
Deşi figureazã printre puţinele judeţe din România fãrã resurse naturale, Vasluiul dispune de alte tipuri de bogãţii. Situat în Podişul Moldovei, într-o zonã pitoreascã de dealuri domoale şi câmpii fertile, Vasluiul are un sol ideal pentru agriculturã. Podgoriile şi livezile de pomi fructiferi au fost cândva celebre în ţarã. Pãdurile de foioase (în special cele de stejar), în care pot fi organizate partide de vânãtoare, iazurile şi lacurile bogate în peşte, peisajele pot deveni puncte de atracţie pentru turiştii dornici sã cunoascã locuri autentice, cu iz arhaic.
Valea Similei, între Bârlad şi mãnãstirea Floreşti, cu dealuri împãdurite, din ce în ce mai abrupte, creeazã impresia unui peisaj submontan. Valea Racovei, între Vaslui şi Mãlineşti, este una dintre cele mai pitoreşti din judeţ. Aici se gãsesc pãduri bogate în mistreţi, precum şi un sit arheologic, unde au fost descoperite urme ale trecerii bastarnilor, prima populaţie migratoare germanicã pe teritoriul României de astãzi. Pe Valea Sacã, în comuna Pãdureni, se aflã aproximativ şase hectare de coastã aridã, utilizatã în prezent ca pãşune, unde cresc peste 200 de specii de plante angiosperme, dintre care 37 de specii unice în flora Moldovei. Cu investiţii minime, zona, reprezentând cea mai nordicã rezervaţie de stepã propriu-zisã din România, ar putea fi introdusã în circuitul turistic. Deşi aici cresc numeroase specii rare caracteristice pajiştilor şi sãrãturilor de stepã, regiunea nu a fost declaratã, deocam datã, rezervaţie botanicã.

Rezervatia paleontologicã de la Mãluşteni, situatã la 55 de kilometri de orasul Vaslui, este una dintre cele mai bogate rezervatii de acest gen din România, cuprinzând numeroase fosile de mai-mute, antilope, cãmile, testoase, rechini, broaste testoase de talie mare, cãprioare. Multe dintre speciile de la Mãlusteni au fost semnalate pentru prima oarã în paleontologie. O altã rezervatie de fosile, din pleistocen, se aflã la Nisipãria Hulubãt, la marginea de nord a munici-piului Vaslui, unde, pe lângã fosile de mamifere a fost gãsitã si o bogatã faunã de nevertebrate pleistocene. În Pãdurea Hârboanca, de la Brãhãsoa-ia, la 16 kilometri nord-vest de Vaslui, vizitatorii pot vedea numeroase specii de stejar, în vreme ce lângã Coroiesti se aflã o altã rezervatie botanicã. Pãdurea Bã-deana, idealã pentru excursii, reprezintã unul dintre putinele vestigii ale întin-selor pãduri de silvostepã din trecut, iar pe Movila lui Burcel se întâlnesc nume-roase plante rare din flora Moldovei. În judetul Vaslui se întâlnesc si arbori seculari, ocrotiti de lege, dintre care amintim: plopul de la Rafaila, unic în tarã prin proportiile sale impozante, având o circumferintã a trunchiului de 14 metri. Localnicii spun cã plopul ar fi din vremea lui ªtefan cel Mare. La Tolontan, în comuna Dimitrie Cante-mir, poate fi admirat un stejar impunã-tor, de peste 400 de ani vechime, care are o coroanã cu un diametru de peste 35 de metri si o înãltime de 30 de metri. La Bunesti-Valea Chinanului, chiar în jurul cabanei de vânãtoare, se aflã 173 de stejari brumãrii, cu vârste cuprinse între 200 si 500 de ani.

De Vaslui se leagã obtinerea uneia dintre cele mai importante victorii militare din istoria românilor. Cetate de scaun a Moldovei, în secolul al XV-lea, alãturi de Suceava, Vasluiul era, datoritã pozitiei sale, locul cel mai potrivit pentru supravegherea miscãrilor principalilor adversari ai vremii, turcii si tãtarii, pentru pregãtirea rezistentei si organizarea contraloviturilor. Pe aceste meleaguri, la Podul Înalt, Stefan cel Mare a învins, în 1475, ostile otomane, conduse de Suleiman Pasa, mult mai numeroase si mai bine înarmate. Ecourile acestei bãtãlii s-au fãcut auzite atunci în întreaga Europã si l-au determinat pe Papa Sixt al IV-lea sã-i scrie domnitorului român, numindu-l "verus christianae fidei athleta" (adevãrat atlet al credintei crestine). Lupta de la Podul Înalt este consideratã de unii istorici drept cea mai usturãtoare înfrângere suferitã de Imperiul Otoman pânã la asediul Vienei. În amintirea evenimentului din 1475 a fost înãltatã, la Bãcãoani, în apropiere de Vaslui, statuia ecvestrã a lui Stefan cel Mare, dezvelitã în 1975. Monumentul, opera sculptorului bucurestean Mircea Stefãnescu, are o înãltime de 6,90 metri, este turnat în bronz, cântãrind 19 tone si a fost ridicat pe un soclu impunãtor, la 30 de metri deasupra soselei. Bãtãliile purtate de-a lungul secolelor, istoria zbuciumatã a acestei pãrti a Europei, au ruinat castelele. În secolul XX, comunismul a schimbat si el fata asezãrilor vasluiene. În vreme ce satele au cunoscut durerea colectivizãrii fortate, orasele si-au modificat si ele fata, multe dintre clãdirile vechi fiind demolate. Blocuri si constructii moderne s-au înãltat pe locul fostelor case, care, desi în multe cazuri nu erau monumente arhitectonice, aveau o frumusete aparte si o bogatã încãrcãturã sentimentalã. A fost cazul casei lui Constantin Turcanu, figurã legendarã, cunoscutã în întreaga tarã drept Penes Curcanul – luptãtor în Rãzboiul de Independentã din 1877-1878.

O parte dintre vestigiile trecutului s-au pãstrat însã pânã astãzi. La Curtile Domnesti de la Vaslui, construite de Alexandru cel Bun si dezvoltate de Stefan cel Mare, sãpãturile continuã an de an, santierul de aici constituind o adevãratã scoalã de arheologie. Au fost recuperate elemente de mare valoare artisticã, în special cahlele cu scene de viatã feudalã. La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima scoalã de artã post-bizantinã, care a interpretat datele iconografice bizantine în picturã, broderie, miniaturã. Biserica „Sf. Ioan Botezãtorul“, ctitorie a lui Stefan cel Mare, a fost realizatã în stil moldovenesc, o îmbinare creatoare între stilul gotic si cel bizantin, între elementele arhitectonice occidentale si cele de iconografie ortodoxã. Mai pot fi admirate Casa Ghica, cea mai veche clãdire laicã din orasul Vaslui, apartinând Elenei Ghica, sora ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica, Palatul Mavrocordat, ridicat la sfârsitul secolului al XIX-lea, bogat ornamentat, fostã proprietate a lui Gheorghe Mavrocordat, casele Mãdârjac si Ornescu, realizate de mesteri italieni ca Delcasse si Beinot, semnificative pentru imaginea oraselor românesti din secolul al XIX-lea.
Printre institutiile de culturã, Muzeul Judetean „Stefan cel Mare“ din Vaslui ocupã un loc aparte; clãdirea cuprinde sectii de arheologie, istorie medievalã si contemporanã, etnografie, artã plasticã, precum si un salon al umorului „Constantin Tãnase“ – denumit astfel în memoria întemeietorului teatrului românesc de revistã. În fata Casei de Culturã „Constantin Tãnase“ din Vaslui este amplasat bustul artistului, realizat în marmurã de sculptorul Marcel Guguianu. Începând din 1970, în oras are loc, în fiecare an cu sot, un Festival national de umor.
Biblioteca judeteanã „Nicolae Milescu Spãtarul“, cu cele peste 280.000 de volume, joacã un rol important în viata culturalã a Vasluiului. Înfiintatã în 1951, biblioteca dispune acum de un fond valoros de carte rarã, cãrti religioase din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, volume cu autograf ale marilor clasici români precum si de colectii complete de reviste apãrute înainte de 1945.
În apropierea orasului se poate vedea Movila lui Burcel, formatiune naturalã pitoreascã, cunoscutã pentru legenda despre un tãran înzestrat cu pãmânt de Stefan cel Mare. Se spune cã domnitorul Moldovei s-a întâlnit cu un tãran care ara de zor o movilã de pãmânt, duminica. Întrebat de domnitor, tãranul rãspunde cã nu are pãmânt si cã, pentru a-si hrãni familia, trebuie sã munceascã din greu la fratele sãu. Stefan îl împroprietãreste si dã totodatã un decret care interzice munca la câmp duminica. Legenda se pare cã are un sâmbure istoric, în zonã existând o familie cu numele Burcel (sau Purcel), care a stãpânit mosii si a dat tãrii dregãtori de seamã, pierzându-si însã proprietãtile în secolul al XVII-lea. Aici mai existã o rezervatie botanicã, ce cuprinde numeroase specii rare din flora Moldovei. În fiecare an, la data de 21 mai, pe Movila lui Burcel are loc un festival folcloric, cu formatii si interpreti din mai multe judete si, uneori, si din Republica Moldova.

Veche asezare urbanã, Bârladul a fost multã vreme resedinta marelui vornic al Tãrii de Jos, care guverna jumãtatea sudicã a Moldovei. De-a lungul secolelor si-a pãstrat importanta de centru comercial, mestesugãresc si mai ales cultural, loc de sorginte sau formare pentru multe personalitãti care s-au remarcat în mai multe domenii (între acestea, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României, dupã Unirea din 1859, dar si Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul sef de stat dupã instaurarea comunismului). Datoritã numeroaselor lãcasuri de cult de o deosebitã frumusete, Bârladul a fost considerat un oras al bisericilor. Dintre acestea se remarcã Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, cunoscutã si sub denumirea de „Biserica Domneascã“, ridicatã de domnitorul Vasile Lupu pe locul unei constructii mai vechi, din vremea lui Stefan cel Mare. Clãdirea a fost deterioratã de cutremurul din 1802 si refãcutã. Pictura din interior, realizatã în stil bizantin, apartine pictorului Teodorescu-Arges si a fost executatã în 1937.
Biserica Sf. Gheorghe a fost construitã initial din lemn, în 1775 si reclãditã ulterior de breasla blãnarilor din oras. Din banii câstigati din cersit, un bârlãdean a ridicat turnul masiv de la intrarea în bisericã, în care a locuit tot restul vietii.
Pe locul spânzurãtorii Tãrii de Jos, locuitorii orasului au înãltat Biserica Sfintii Voievozi (1806), pentru iertarea sufletelor osânditilor la moarte.
Biblioteca publicã din Bârlad a luat fiintã în 1906, la initiativa unor intelectuali bârlãdeni, care, în urma unui apel, au reusit sã strângã 300 de volume. Institutia poartã numele donatorului imobilului, mosierul-filantrop Stroe Belloescu. Acesta a trãit toatã viata dintr-un salariu de profesor de matematicã, cheltuindu-si averea pe lucrãri de binefacere. Belloescu a sfârsit tragic, torturat de tâlhari, care-l mai credeau încã bogat. Biblioteca are un valoros fond de carte veche. Un alt monument important este Muzeul Vasile Pârvan, aflat în clãdirea fostei Prefecturi, ridicatã în stil neoclasic de arhitecti italieni în 1899. Muzeul cuprinde trei sectii: de artã, stiintele naturii si istorie. Într-o aripã a clãdirii se aflã si Teatrul „Victor Ioan Popa“, înfiintat în 1955. Cu sute de reprezentatii din diverse genuri dramatice, teatrul din Bârlad joacã un rol esential în viata culturalã a orasului. Tot aici se aflã al doilea liceu ca vechime din întreaga Moldovã, Liceul „Gheorghe Rosca Codreanu“ si Monumentul doctorului Constantin Codrescu, sculpturã în marmurã semnatã de Frederik Storck. În oras se mai pãstreazã o serie de clãdiri monumentale sau de importantã culturalã cum ar fi Casa Sturza.
Grãdina Publicã, îmbogãtitã cu un parc zoologic cu peste 70 de specii de animale, reprezintã una dintre cele mai vechi atractii ale orasului.

Înconjurat de podgorii mult apreciate de Dimitrie Cantemir, oraşul Huşi este un centru viticol de tradiţie şi, totodatã, sediul unei vechi episcopii şi al unor Curţi Domneşti din secolul al XV-lea, ale cãror fundaţii şi biserici au fost scoase la luminã în 1964, în urma sãpãturilor arheologice. Poate fi admirat Palatul Episcopal, construit de Ieremia Movilã în 1595, care gãzduieşte astãzi un excepţional muzeu de artã religioasã şi carte veche. Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, catedrala episcopalã din Huşi, a fost înãlţatã în 1495 de Ştefan cel Mare, domnitorul care a clãdit zeci de mãnãstiri şi biserici, ca mulţumire adusã Domnului pentru victoriile sale în rãzboaie. Meritã vizitate Muzeul Huşi, cu secţiile sale de arheologie şi etnografie, şi Liceul agricol cu profil viticol, una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase instituţii de acest gen din ţarã. Liceul deţine vinoteci valoroase, un muzeu de profil şi poate organiza seri de degustãri de vinuri pentru specialişti şi turişti. Vinoteca a fost iniţial înfiinţatã în 1909, dar distrusã de al doilea rãzboi mondial. Actuala colecţie de vinuri, care numãrã 22.000 de sticle, dateazã din 1949 şi conţine soiuri reprezentative ale podgoriei Huşi, dar şi din alte pãrţi ale României şi chiar din strãinãtate. Muzeul din Huşi gãzduieşte colecţii importante de arheologie, istorie şi etnografie. Alãturi de piese de ceramicã, unelte de piatrã, bronz şi fier, se aflã şi podoabe de aur şi argint, colecţii de ţesãturi şi instrumente folosite de-a lungul timpului pentru fabricarea vinului. Pentru cã în istoria Huşilor cartea a jucat un rol esenţial, nu putem sã nu amintim, printre aşezãmintele de culturã, şi Biblioteca „Mihai Ralea“.
La 12 kilometri de oraşul Huşi, pe drumul ce duce spre punctul de frontierã Albiţa, se aflã misterioasa Movilã a Rãbâiei, despre care domnitorul Dimitrie Cantemir scria cã ar fi mormântul unei regine a sciţilor. Ridicatã de mâna omului, având un diametru de peste un kilometru şi fiind înconjuratã de un val de pãmânt, Movila Rãbâiei a suscitat interesul multor cãlãtori strãini care au trecut prin zonã. Din pãcate, pânã în prezent nu au fost realizate sãpãturi arheologice sistematice, ci numai sondaje. În 1975 au fost semnalate blocuri de piatrã dispuse circular în jurul movilei, la distanţe egale între ele, ceea ce pare a indica existenţa unui mormânt regal, ridicat în secolele V-III î.H., aşa cum a presupus Dimitrie Cantemir.

Satele vasluiene sunt o lume aparte, o lume desprinsã parcã dintr-o altã vreme. Aici poţi vedea oameni prãşind cu unelte rudimentare întinderi mari de pãmânt, copii care-şi petrec vacanţele cu vacile la pãscut, bãrbaţi pentru care cãruţele cu cai rãmân principalul mijloc de transport. În satele vasluiene, autenticul convieţuieşte cu noul, telefoanele mobile pot fi gãsite în desãgile oamenilor plecaţi la muncã, pe câmp, alãturi de o bucatã de mãmãligã.
Comunismul a dat o loviturã puternicã satului românesc, colectivizarea şi sistematizarea ruinând multe dintre aşezãrile rurale. Cu toate acestea, multe altele şi-au pãstrat farmecul şi au rãmas de o frumuseţe şi de o puritate care îţi taie respiraţia. Este şi cazul unora dintre aşezãrile vasluiene, care şi-au menţinut tradiţiile şi obiceiurile, în pofida transformãrilor aduse de progresul tehnic. Vasluienii sunt oameni ospitalieri şi darnici, care împart puţinul lor cu oricine le trece pragul. Ca şi în alte zone ale României, sãtenii îşi trateazã oaspeţii cu tot ce au mai bun, uluindu-i în special pe strãini cu generozitatea lor.
În condiţiile în care numãrul locuitorilor de la sate reprezintã aproape jumãtate din populaţia ţãrii, care practicã, în mare parte, o agriculturã de subzistenţã, este dificil de prevãzut cum vor evolua aşezãrile rurale din România, dupã aderarea la Uniunea Europeanã.

În ultimii ani, opinia publicã din România a început sã înteleagã cã din agroturism se pot scoate bani buni, iar guvernul a fãcut primii pasi pentru promovarea satelor, care ar putea deveni principala atractie a tãrii. Atmosfera linistitã a satelor, apropierea de naturã îi deconecteazã si îi reconforteazã pe turisti, adeseori stresati de agitatia si de ritmul alert al vietii la oras. În special strãinii par sã aprecieze acest gen de vacantã; pentru multi dintre ei, sosirea într-un sat românesc este o veritabilã cãlãtorie în timp, într-o lume pe care si societatea lor a cunoscut-o cândva, dar a pierdut-o definitiv.
Satele vasluiene pot oferi turistilor vacante interesante, de care acestia îsi vor aminti întotdeauna cu plãcere. Pe lângã ospitalitatea traditionalã cu care sunt întâmpinati, musafirii se pot înfrupta cu legume si fructe gustoase, culese proaspãt din grãdinã; ei asistã la muncile traditionale si pot chiar sã dea o mânã de ajutor la muls, semãnat, prãsit, cosit, tors, tesut etc, se pot plimba cu caii sau cãruta, pot vizita mãnãstirile, conacele boieresti si muzeele sãtesti. Cei care doresc alt gen de activitãti pot organiza partide de vânãtoare sau pescuit, precum si drumetii în pãdurile din zonã.
Dintre localitãtile vasluiene cu mare potential pentru turismul rural se numãrã Vetrisoaia, la 35 de kilometri de Husi. Casele, cu interior traditional si mobilier vechi, de lemn, dispun de facilitãti moderne (canalizare, electricitate, TV, telefon). Parcurile din centrul satului abundã de verdeatã, Teatrul de varã poate organiza spectacole folclorice, iar muzeul sãtesc, cu exponatele de etnografie si istorie, este un loc plin de farmec. Prutul si ramificatiile sale oferã posibilitãti de plajã si pescuit. Plimbãrile cu barca si sporturile acvatice ar putea atrage turistii, în special pe cei strãini, însã, deocamdatã, nu existã firme care sã fi organizat astfel de activitãti.

Ca peste tot în Moldova, si în Vaslui existã numeroase lãcasuri de cult, de o frumusete deosebitã. Unele dintre ele au sute de ani vechime si sunt monumente istorice si arhitectonice. Pe lângã cele din orase, mentionate mai sus, meritã vizitate mãnãstirile Fâstâci, Moreni, Floresti si bisericile de lemn din Pârvesti, Lipovãt, Giurcani, Ivãnesti, Dragomiresti. Mãnãstirea Fâstâci, din comuna Delesti, la 20 de kilometri de Vaslui, a fost realizatã în stil baroc monumental, în 1721, de domnitorul Constantin Racovitã Cehan. Biserica este înconjuratã de case ecumenice si de un zid. Mãnãstirea Moreni, la 10 kilometri de Vaslui, adãposteste moastele sfintilor Tarahie, Prov si Andronic, aduse de la Ierusalim în 1996.
Mãnãstirea Floresti este unul dintre cele mai importante asezãminte monahale din judet si are hramul Sf. Ilie. În momentul de fatã, mãnãstirea, ctitoritã la 1590, pe locul unui lãcas de cult din lemn, din vremea lui Stefan cel Mare, este restauratã cu fonduri de la institutiile europene si mondiale. În 1806 mãnãstirea a fost închinatã unui lãcas de la muntele Athos, Esfigmenul.
Legenda schitului Mãgaru - Legenda spune cã acest schit a fost ridicat în secolul al XVI-lea pe mosia Zorleni, pe vremea boierului Bujoreanu, când se aduceau pãstori strãini. Acestia aveau grijã de oi, dar si de mãgari. Într-una din zile, un mãgar a dispãrut; a fost gãsit în pãdure, lângã rãdãcina unui stejar mare, câteva zile mai târziu. Disparitia s-a repetat trei ani la rând, mãgarul fiind gãsit de fiecare datã în acelasi loc. Povestea spune cã în cel de-al treilea an, mãgarul stãtea lângã stejar, în fata a trei lumini. Considerând prezenta luminilor si repetarea locului disparitiei un semn divin, stãpânul turmei a hotãrât sã ridice o bisericã în acel loc, folosind lemnul stejarului. Ulterior, în 1840, pe locul schitului a fost ridicatã mãnãstirea Bujoreni.
Biserica de lemn Pârvesti, din comuna Costesti, a fost ridicatã, în secolul al XVII-lea, din grinzi masive de stejar, încheiate la capete cu cuie de lemn. Catapeteasma este pictatã în stil bizantin.
Printre cele mai impresionante lãcasuri de cult figureazã bisericile de lemn de pe Valea Racovei, între Vaslui si Mãlinesti. Aici, astfel de biserici au fost înãltate aproape în fiecare localitate. Dintre ele se evidentiazã Biserica Sf. Nicolae – Gologofta, din Ivãnesti, care a fost construitã din stejar, pe temelie de piatrã, având catapeteasma pictatã. Schitul de lemn Sf. Voievozi, din Mãlinesti-Gârceni, are o turlã zveltã si elegantã si se aflã într-o zonã care a cunoscut, dupã 1999, un reviriment al vietii monahale, aici fiind ridicate multe lãcasuri noi de cult. Bisericile de lemn din Valea Racovei întrunesc o serie de caracteristici: sunt asezate pe „tãlpoaie“ de lemn sau pietre mari de râu, bârnele sunt prinse în „chiotori“, „coadã de rândunicã“, cuie „tigãnesti“ (forjate). Acoperisurile în patru ape, cu coamã lungã, erau, de regulã, din sindrilã.

Muzeul sãtesc Tãcuta, înfiintat în 1986 de învãtãtorii Elena si Costel Rotaru, are sectii de arheologie, etnografie, artã popularã si – lucru mai rar pentru un muzeu sãtesc – colectii bogate de artã plasticã, de obiecte rare si 400 de cãrti cu autograful autorilor. Unele exponate sunt unice în tarã.
Muzeul sãtesc de la Vetrisoaia detine exponate etnografice si istorice. Alte douã muzee de acest tip se gãsesc la Vutcani si Giurcani.

Monumentul funerar al Elenei Cuza Conacul Rosetti-Solescu, din comuna Solesti – monument de arhitecturã din 1827, a fost construit în varianta moldoveneascã a stilului neoclasic. Clãdirea, unde a locuit în copilãrie Elena Cuza, prima Doamnã a României, necesitã lucrãri de restaurare. Conacul Rosetti-Bals din Pribesti-Codãesti – una dintre cele mai vechi clãdiri laice din Moldova, dateazã din secolul al XVII-lea. Constructia, de dimensiuni impunãtoare, a rezistat în timp datoritã zidurilor groase de aproape un metru. Întreaga clãdire îmbinã în mod fericit lemnul sculptat, cãrãmida si piatra. Lucrãrile de restaurare întreprinse în ultimul timp vor reda cu fidelitate înfãtisarea originarã a conacului.
Casa Emil Racovitã se aflã în satul care poartã numele savantului de renume mondial Emil Racovitã, fondatorul biospeologiei. Urmas al unei familii domnitoare, Racovitã a participat ca naturalist la expeditia internationalã antarcticã "Belgica". Satul este poate singurul din tarã de unde provin nu mai putin de trei academicieni de renume: Emil Racovitã, Emil Condurachi si Grigore T. Popa.

Multe asezãri vasluiene si-au pãstrat traditiile si obiceiurile strãvechi. Unele dintre ele sunt legate de sãrbãtorile religioase (Crãciunul, Pastele), respectate cu sfintenie, altele de succesiunea anotimpurilor, de recolte si cresterea animalelor sau de întâmpinarea momentelelor importante ale vietii (nasterea, cununia, moartea).
Cea mai bogatã zonã din judet, din punct de vedere folcloric, este Valea Tutovei, între Bârlad si Dragomiresti. Aici, muzica si dansul sunt la loc de cinste. Din comuna Perieni provine o formatie de cimpoieri, fãrã rival pe plan national, laureatã a multor concursuri internationale. Formatia de vãlãret din Voinesti a entuziasmat publicul din multe tãri din lume, cum ar fi Danemarca, Franta si SUA. Apreciatã este si fanfara din satul Doagele, comuna Dragomiresti, unde traditiile populare sunt cultivate cu un interes deosebit, dar în functie de vechiul calendar. În unele sate de lângã Negresti existã fanfare ale rromilor, desprinse parcã din filmele lui Emir Kusturica.

Costumul popular, de o frumusete deosebitã, este încã purtat în satele Pogonesti si Ivesti, la 10-14 kilometri de Bârlad. Aceste douã sate sunt vetre folclorice reprezentative pentru judetul Vaslui. Aici arta popularã este larg cultivatã, iar în timpul sãrbãtorilor de iarnã sãtenii interpreteazã colinde de o rarã frumusete. Pentru cei interesati de ceramicã, la Brãdesti (la 20 de kilometri depãrtare de Bârlad) se aflã un vechi centru de olãrit, în vreme ce la Vãleni, în apropierea orasului Vaslui, locuitorii, cunoscuti crescãtori de animale, pot oferi amatorilor piei valoroase pentru confectionarea de cãciuli si îmbrãcãminte. La Muntenii de Sus, în preajma Anului Nou, vizitatorii pot vedea o suitã de dansuri originale, „Rândurile“, acompaniate de triscã, un instrument popular traditional.

Fauna cinegeticã a judetului Vaslui este diversã, permitând organizarea unor partide de vânãtoare de neuitat. Din actiunile de vânãtoare cu turisti strãini, în special vânãtoare de mistreti, Directia Silvicã Vaslui realizeazã, anual, peste 30.000 de Euro, iar din exportul de iepuri vii pentru colonizãri alte aproximativ 61.000 de Euro. Principalele specii de animale care trãiesc în pãdurile judetului sunt cerbul carpatin, cãpriorul, mistretul si iepurele. Vânãtorii pot vâna potârnichi, fazani, rate si gâste sãlbatice, sitari, precum si vulpi si alte specii, dar numai cu aprobarea Directiei Silvice. Pentru atragerea vânãtorilor din strãinãtate, în special din Spania, Portugalia si Franta, Directia Silvicã Vaslui dispune de trei cabane de vânãtoare, care asigurã cazare si masã pentru turisti: cabana Siscani (Ocolul Silvic Husi), cabanele Oprisita si Gâdeasa (Ocolul Silvic Vaslui). Asociatia Vânãtorilor si Pescarilor Sportivi din judet administreazã 36 de fonduri de vânãtoare, pe lângã cele 18 aflate în gestiunea Directiei Silvice Vaslui.

Cu investitii minime, Valea Elanului, situatã în sud-estul judetului Vaslui, poate deveni o zonã importantã de agrement. La Cârja se aflã un luciu de apã de peste o mie de hectare, structurat pe douã ferme piscicole, unde pescarii pot prinde crap, caras, fitofag si – mai rar – stiucã si somn. Luciul de apã este administrat de SC Cyprinus SA Vaslui. Realizarea unui debarcader si achizitionarea unor bãrci de agrement ar putea aduce în zonã numerosi turisti. Iubitorii de pãsãri si plante vor putea admira cormorani, lebede, rate si gâste sãlbatice, pescãrusi si numeroase specii din flora de apã dulce.