Judeţul Vaslui a dat României personalitãţi de seamã din toate domeniile: lideri, oameni de litere, artişti, oameni de ştiinţã. Nu mai puţin de 39 de academicieni români îşi leagã numele de judeţul Vaslui. În continuare veţi putea descoperi unele dintre cele mai cunoscute personalitãţi din istoria şi cultura României.
Dimitrie Cantemir (1673–1723) a fost unul dintre cei mai strãluciţi reprezentanţi ai culturii româneşti. Spirit enciclopedic, cunoscãtor a peste zece limbi strãine, scriitor, filozof, istoric, geograf, arhitect, muzician, etnograf şi folclorist, Cantemir a aparţinut mai multor culturi, deoarece a scris în românã, greacã, latinã, turcã, rusã. Fiu al domnitorului Constantin Cantemir, s-a simţit mereu legat de ţinutul Fãlciului, din judeţul Vaslui, pe care l-a evocat adesea în scrierile sale. O mare parte a vieţii a petrecut-o ca ostatec la Constantinopol, prilej de a se instrui şi a crea într-un mediu dominat de interculturalitate, unde Orientul si Occidentul, reprezentate de diplomaţii cu care Cantemir era prieten, îşi dãdeau mâna. Domnitor al Moldovei pentru o scurtã perioadã (noiembrie 1710 – iulie 1711), a încercat sã obţinã independenţa ţãrii faţã de Înalta Poartã, dar a fost înfrânt la Stãnileşti, în pofida ajutorului militar primit de la ţarul Petru cel Mare. S-a refugiat în Rusia, unde şi-a continuat opera ştiinţificã şi unde a ocupat importante demnitãţi.
Recunoasterea europeanã a meritelor sale a fost consfintitã la 11 iunie 1714, când Cantemir a devenit membru al Academiei din Berlin, realizând în felul acesta un prim pas al integrãrii noastre culturale în Europa. Dintre numeroasele sale lucrãri amintim: „Descriptio Moldaviae“ si „Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor“.
Alexandru Ioan Cuza (1820–1873) s-a nãscut la Bârlad si a fost primul domnitor al Principatelor Unite, Moldova si Muntenia. Dupã studii la Paris, Cuza s-a întors în tarã si a îmbrãtisat cariera militarã, remarcându-se în evenimentele de la 1848 si în lupta pentru Unire. A fost ales Domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859 si al Munteniei la 24 ianuarie 1859, sãvârsind astfel Unirea Principatelor printr-o dublã alegere. În aceastã calitate, a întreprins importante mãsuri pe plan intern: împroprietãrirea tãranilor, reorganizarea armatei, a administratiei, a învãtãmântului. S-a bucurat de o mare simpatie popularã, dar a fost silit sã abdice în urma unui complot. A murit în exil, la Heildelberg.
Elena Cuza (1825–1902) Doamnã a României, sotia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, femeie cu educatie aleasã, s-a remarcat în epocã prin generozitatea si dãruirea sa sufleteascã iesite din comun. S-a nãscut la Solesti, sat vasluian aflat în proprietatea familiei sale, ramurã a cunoscutei familii Rosetti. A înfiintat o serie de asezãminte pentru orfani, numite „Aziluri Elena Doamna“, în care au fost primiti si copii de alte nationalitãti decât cea românã.
Mihail Kogãlniceanu (1817–1891) Mare om politic, orator neîntrecut, istoric, scriitor. S-a nãscut la Iasi dar a petrecut mare parte a copilãriei sale la mosia pãrintilor din satul Râpi, din judetul Vaslui, sat care astãzi îi poartã numele. Cariera sa politicã s-a împletit cu cea literarã. A jucat un rol major în Unirea Principatelor, a fost prim-ministru în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, ministru de Externe (1877), ministru plenipotentiar al României la Paris, senator si deputat de Fãlciu. Pe lângã opere istorice a creat si prozã, a fost la un moment dat si director al Teatrului National din Iasi, alãturi de Vasile Alecsandri si Constantin Negruzzi.
Elena Farago (1878–1954) scriitoare nãscutã la Bârlad. Creatia sa este dominatã de sentimente umaniste, de compasiune pentru suferintele altora. Dintre volumele sale, mentionãm: „Soapte din umbrã“, „Din taina vechilor rãspântii“, „Soaptele amurgului“. A scris un numãr apreciabil de cãrti pentru copii.
Vasile Pârvan (1882–1927) istoric, academician, nãscut în judetul Bacãu, si-a legat numele de Bârlad, adevãrata sa patrie spiritualã, locul unde s-au constituit premisele sale intelectuale. Interesul sãu pentru arheologie, istorie si filologie clasicã s-au desteptat tot aici, la liceul Codreanu. O parte din activitatea sa s-a desfãsurat în Italia, unde a fost numit director al Scolii Române de la Roma. Membru al unor organisme internationale, al unor societãti de istorie din Germania si Italia, a devenit, în 1913, la numai 31 de ani, membru plin al Academiei Române.
Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) nãscut la Bârlad, om politic al epocii comuniste. A dus o sustinutã activitate în cadrul Partidului Comunist Român, începând din 1930. A fost închis în închisori si lagãre, de unde a evadat si a participat la organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944. Ulterior, a devenit secretar general al Partidului Muncitoresc Român. Cu un comportament slugarnic fatã de Stalin, Gheorghiu-Dej a ajuns treptat sã ducã o luptã surdã si subteranã pentru a obtine o anumitã independentã fatã de rusi. Posibilã victimã a KGB, Gheorghe Gheorghiu-Dej se bucura la moartea sa, în 1965, de o relativã popularitate, în pofida crimelor sãvârsite de regimul sãu. Succesorul lui a fost Nicolae Ceausescu.
Gheorge Focsa (1903–1995) s-a nãscut la Suletea, în judetul Vaslui si a urmat Liceul „Cuza-Vodã“ din Husi. A fost etnograf cu merite deosebite în fundamentarea teoreticã si realizãrile practice ale muzeografiei românesti. Timp de 30 de ani a condus Muzeul Satului din Bucuresti.
Alexandru Philippide (1855–1933) lingvist, academician, nãscut la Bârlad într-o familie de vechi intelectuali. A fost profesor universitar la Iasi, publicist, colaborator la cele mai importante reviste culturale ale vremii. Membru al Academiei Române, cea mai importantã lucrare a sa este „Originea românilor“.
Emil Racovitã (1866–1947) biolog, academician, nãscut la Iasi, a fost legat în permanentã de satul Sorãnesti, din Vaslui, unde se afla mosia pãrintilor sãi de neam domnesc. A studiat la Iasi si la Paris, a lucrat la laboratorul de biologie marinã din Lacaze si a participat la expeditia stiintificã internationalã din Antarctica, „Belgica“ (1897–1899), în calitate de naturalist. A pus bazele unei noi stiinte, biospeologia, a organizat la Cluj Universitatea româneascã, al cãrei prim rector a si fost si a înfiintat un Institut de speologie. A fost membru al Academiei Române si al unor societãti stiintifice din strãinãtate.
Theodor Rosetti (1837–1923) om politic, academician, licentiat în drept, nãscut la Solesti, a fost fratele Elenei Cuza. Dupã studii la Liov, Viena si Paris a fãcut carierã în magistraturã, a fost prefect de Vaslui, ministru, presedinte al Consiliului de ministri (1888-1889), guvernator al Bãncii Nationale, membru al Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga. A fost totodatã fondator al „Junimii“, autor de eseuri apãrute în „Convorbiri literare“, membru al Academiei Române.
Valentin Silvestru (1924–1996) scriitor, nãscut la Rebricea, în judeţul Vaslui, a fãcut liceul la Iaşi, a studiat arhitectura, matematicile şi literele la Bucureşti. A avut o foarte bogatã activitate publicisticã, a lucrat în teatru şi cinematografie, ocupând funcţii de decizie şi desfãşurând şi activitãţi didactice. A iniţiat Festivalul umorului de la Vaslui.
Constantin Tãnase (1880–1945) actor, creatorul teatrului românesc de revistã, s-a nãscut la Vaslui şi a absolvit Conservatorul din Bucureşti. În 1919 a înfiinţat teatrul de revistã „Cãrãbuş“, care îi va aduce o meritatã faimã naţionalã şi chiar europeanã, prin spectacolele pline de umor şi foarte critice la adresa realitãţilor vremii.
Nicolae Tonitza (1886–1940) pictor, nãscut la Bârlad, cu studii de arte plastice la Iaşi, Paris şi Munchen, unde are şi debutul expoziţional. Lucrãrile lui au fost expuse la Bucureşti, Paris, Veneţia, Barcelona, Haga şi Bruxelles. Sunt memorabile portretele sale de copii.
Alexandru Vlahuţã (1858–1919) scriitor, academician, nãscut la Pleşeşti, sat vasluian care astãzi îi poartã numele, a fost în primul rând un umanist, ataşat valorilor naţionale şi perene. Pentru el, satul reprezenta singura oazã de linişte şi de echilibru moral într-o lume supusã unor transformãri de o mare violenţã, iar ţãrãnimea – singura clasã pozitivã din România. În viaţa culturalã s-a remar-cat prin preţuirea operei lui Eminescu, fiind primul care a avut curajul sã afirme cã acesta îl depaşeşte cu mult, din punct de vedere al creaţiei literare, pe Vasile Alecsandri. Lucrarea sa de referinţã rãmâne „România pitoreascã“.
Dimitrie Bagdasar (1893–1946) medic, academician, originar din Roşieşti, Vaslui, a studiat medicina la Bucureşti şi în SUA, unde s-a specializat în chirur-gia sistemului nervos. A realizat una dintre primele operaţii din lume în acest domeniu, împreunã cu academicianul Clerexe. Întors în ţarã, s-a stabilit la Bucureşti, unde a creat o adevãratã şcoalã de neurochirurgie şi a fãcut operaţii strãlucite comentate de presa vremii, atât în ţarã cât şi în strãinãtate. A fost ministru al Sãnãtãţii, profesor universitar, autor de studii de specialitate, membru al Academiei Române. Nepoata sa, Maria, s-a cãsãtorit cu scriitorul american Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel.
Nicolae Milescu Spãtaru (1636–1708) cãrturar, nãscut la Mileşti, sat dispãrut de lângã Fereştii de astãzi. Tatãl sãu, probabil de origine aromânã, şi-a luat numele dupã moşia soţiei. Milescu a fãcut studii serioase la Iaşi şi la Şcoala Patriarhiei din Constantinopol, stãpânind mai multe limbi strãine, ca: latina, greaca veche şi nouã, slavona, rusa, probabil franceza. Ca reprezentant al lui Gheorghe Ştefan a vizitat mai multe capitale europene, între care Stockholm şi Paris. În urma unui conflict cu Ştefãniţã Vodã a fost „însemnat la nas“, iar apoi a pãrãsit Moldova. Stabilindu-se pânã la urmã în Rusia, a primit o serie de demnitãţi în stat şi a fost desemnat pentru misiuni diplomatice, cea mai importantã fiind în China. S-a bucurat de protecţia şi preţuirea ţarului Petru I. Prima sa lucrare este şi prima noastrã deschidere culturalã cãtre Europa. Aflat la Stockholm, vrând sã-i explice ambasadorului Franţei unele aspecte ale ortodoxiei, Milescu Spãtaru a scris „Enchiridian manual“ sau „Steaua rãsãritului strãlucind în Occident“. În domeniul teologiei a publicat câteva mici lucrãri, dar cea mai importantã contribuţie va rãmâne traducerea Vechiului Testament care a stat la baza tipãririi Bibliei de la Bucureşti a lui Şerban Cantacuzino din 1688. Alte douã lucrãri de mare importanţã sunt „Jurnal de cãlãtorie în China“ şi „Descrierea Chinei“, unde întâlnim observaţii minuţioase, pertinente, asupra poporului şi civilizaţiei chineze, dar şi asupra altor populaţii întâlnite în drumul sãu.
Victor Ion Popa (1895–1946) Scriitor nãscut la Bârlad, V.I. Popa s-a simţit foarte legat de satul pãrinţilor sãi, Dodeşti. A urmat liceul la Iaşi, perioadã în care a început sã joace mici roluri pe scena Naţionalului. Foarte timpuriu a început colaborãri în presã, cu versuri, prozã, caricaturi. A fãcut studii de Drept şi Conservator, însã le-a întrerupt din cauza rãzboiului. Activitatea sa a fost diversã, de la şef maşinist la teatru pânã la profesor la Academia de artã cinematograficã. A participat la investigaţiile sociologice ale echipelor Gusti, între altele, cu monografia satului Dodeşti. A scris la început versuri, care au fost publicate postum. A publicat romane, printre care „Floare de oţel“, „Velerim şi Veler Doamne“, „Sfârleazã cu fofeazã“, şi a scris piese de teatru de mare succes: „Ciuta“, „Muşcata din fereastrã“, „Plata birului“, „Tache, Ianche şi Cadâr“.
Ştefan Procopiu (1890–1972) Fizician, nãscut la Bârlad. Şi-a fãcut studiile la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, iar ulterior, ca asistent universitar, a calculat valoarea magnetarului teoretic, cunoscut mai târziu sub denumirea „magnetarul Bohr-Procopiu“. În 1924, a devenit doctor în fizicã la Paris. A îmbinat în permanenţã activitatea didacticã şi teoreticã cu experimentul ştiinţific. Procopiu a fost de douã ori nominalizat pentru Premiul Nobel. A fost şi membru al Academiei Române.
Pentru a demonstra cã personalitãţile vasluiene nu sunt doar cele din cãrţile de istorie şi cã talentul nu moare, vã prezentãm douã tinere ale acestor vremuri, a cãror faimã a depãşit cu mult graniţele României. Cine nu a auzit de Andreea Rãducan, una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, sau de Alexandra Nechita, copilul-minune al picturii, numitã şi „micuţa Picasso“? Nu toatã lumea ştie însã cã aceste douã fete s-au nãscut la Bârlad şi, respectiv, Vaslui.
Cotatã printre cei mai mari artişti în viaţã, Alexandra Nechita s-a nãscut în august 1985, în oraşul Vaslui, la trei luni dupã ce tatãl ei fugise în SUA. Alexandra şi mama sa au reuşit sã i se alãture un an şi jumãtate mai târziu, când au primit aprobarea sã plece la Los Angeles. De micã, fetiţa a dovedit un talent deosebit la desen. Picturile ei abstracte, în care se îmbinã cubismul caracteristic operei lui Picasso cu culorile vii ale lui Matisse, au încântat criticii de artã, precum şi numeroasele personalitãţi ale lumii (regina Angliei, împãratul Japoniei) care i-au cumpãrat tablourile. Alexandra a devenit celebrã la vârsta de nouã ani, când a fost descoperitã de un agent, care-i vãzuse picturile expuse într-o librãrie. În cartea sa „Outside the Lines“, publicatã în 1996, Alexandra povesteşte cu emoţie şi duioşie momentele petrecute cu bunicii ei, la ţarã, în judeţul Vaslui, unde aceştia au o gospodãrie şi o vie. În amintirea vacanţei petrecute în România, în 1994, ea a pictat pânza „Vara în Europa“ şi a afirmat „am fost atât de plinã de bucurie în România, încât n-am vrut sã plec“. Deşi a primit o ofertã de 350.000 de dolari pentru acest tablou, Alexandra nu l-a vândut, pentru cã îi este mult prea drag.
Andreea Rãducan este nãscutã la Bârlad, în septembrie 1983. A început cursurile de gimnasticã la vârsta de patru ani, dupã ce tatãl ei a observat cã fetiţa încerca sã le imite pe Lavinia Miloşovici şi Gina Gogean, aflate pe atunci printre cele mai bune din lume. Dând dovadã de talent, dar şi de multã perseverenţã, micuţa Andreea s-a impus în lumea gimnasticii, câştigând numeroase medalii la competiţiile internaţionale. Numele Andreei Rãducan este legat de câştigarea medaliei de aur, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, şi pierderea ei, câteva zile mai târziu, din cauza descoperirii în sânge, la testul antidoping, a unei substanţe interzise, pseudoefedrina. Întreaga lume a fost impresionatã de povestea fetei de 17 ani, care, la indicaţia medicului echipei, luase Nurofen (medicament ce conţine pseudoefedrinã) pentru a scãpa de o durere de cap. Deşi a pierdut medalia de aur, pentru mulţi iubitori ai gimnasticii, Andreea a rãmas adevãrata campioanã a Jocurilor Olimpice din 2000. Rãducan s-a retras din gimnasticã în 2002. Îi place sã-şi viziteze bunicii, la ţarã, însã nu poate suporta obiceiurile de sacrificare a animalelor.
